Tools
A+ A A-

Cerbul Comun (Cervus elaphus L.)

Denumiri:

Masculul se numeste cerb sau taur, femela ciuta sau cerboaica, puiul sub un an vitel sau vitea, cerbul sub 2 ani cerbulean sau coldan, iar femela de aceeasi varsta juninca. Masculul mai este numit bou, iar femela vaca. In functie de varsta si de trofeu, masculii mai sunt cunoscuti si
sub denumirea de cerbi capitali sau cerbi de selectie, cerbi sulitari, furcari, de sase, de opt etc.

Descriere:

Cerbii sunt mai mari decat ciutele si prezinta, spre deosebire de acestea, coarne caduce. Asadar, dimorfismul sexual este evident. Culoarea ambelor sexe este bruna-roscata vara, iar in sezonul rece bruna-cenusie, pana la bruna-inchis. Doar viteii, care au la nastere 7-9 kg, prezinta fenomenul de homocromie in primele 3 luni, pe fondul brun fiind prezente siruri de pete alb-galbui, care imita perfect imaginea razelor de soare ce ajung la sol prin frunzisul arborilor din padure. Oglinda, pata de culoare alb-galbuie din regiunea cozii, este mai vizibila iarna si vara, la ambele sexe. Ca ordin de marime, masculii au greutatea cuprinsa intre 180 si 300 kg, pe cand femelele au doar 90 -150 kg. Masculii pierd coarnele anual, incepand de la sfarsitul lunii februarie, in cazul celor mai vigurosi si al celor mai batrani, pana in aprilie si chiar pana in luna mai, in cazul celor mai slabi si a celor mai tineri. La vitei, atunci cand implinesc varsta de un an, deci prin luna mai, incepe cresterea primului rand de coarne. In luna septembrie, aceasta crestere este finalizata, dar coarnele se curata pe tot parcursul lunii. Primul rand de coarne curatate se prezinta, in cele mai multe cazuri, sub forma de sulite, de 20-40 cm lungime, fara rozete. Acest rand de coarne cade in luna mai a anului urmator, deci la varsta de doi ani, urmand imediat cresterea celui de-al doilea rand de coarne, care se termina in luna august, in cel de al treilea an de viata. Aceste coarne sunt deja curatate la 1 septembrie, pe cand la cerbii de un an sunt inca in par. Observatia este foarte importanta pentru operatiunea de selectie a cerbilor tineri, in functie de calitatea sulitelor si de stadiul curatirii acestora. Astfel, cerbii cu sulite curatate la inceputul sezonului de vanatoare (1 septembrie) sunt de doi ani si de selectie, spre deosebire de cei de un an, care inca nu le au curatate.

Longevitate:

Este apreciata in libertate la maximum 18-20 de ani, insa in natura rar poate fi atinsa aceasta varsta. Intre 12 si 14 ani cerbii sunt la apogeu, dupa care intra, treptat, in decrepitudine. Varsta exemplarelor vii se
apreciaza cel mai sigur dupa aspectul exterior si trofeu, iar cea a animalelor impuscate dupa uzura danturii si anumite elemente ale trofeului. La masculii in viata, varsta mai poate fi apreciata si dupa pecetea cornului cazut, care este convexa la cerbii tineri, dreapta la apogeu si concava la batranete.

Sunete:

Sunt diferite de la o situatie la alta. In perioada imperecherii masculul mugeste, boncaneste sau boncaluieste. Speriat, scoate un brahnit nazal, ca de altfel si femela. Cand este gonita de cerb sau devine suspicioasa, cerboaica brahneste scurt, iar in situatia in care este prinsa emite un brahnet prelung, vaitator. Vitelul prins de om, de caine sau de pradatori se vaita.

Urme:

Cerbii au urmele asemanatoare, ca forma, cu ale mistretilor capitali. Nu pot fi insa confundate, deoarece la cerb sunt putin mai mari, iar pintenii sunt asezati mai departe, cu amprenta, sub forma aproximativ rotunda, lasata in spatele urmei copitei. In plus, pasul este mai lung (60-80 cm) si inclinarea varfului unghiei fata de directia de deplasare mai putin accentuata, pe cand la mistret pasul este mai scurt (25-45 cm) si inclinarea urmei spre exterior mai pregnanta. Urmele lasate de cele doua sexe se deosebesc usor intre ele, ca marime si forma, cum se pot deosebi de altfel si urmele lasate de exemplarele batrane fata de cele tinere. Excrementele se deosebesc, de asemenea, vizibil intre sexe. La mascul sunt scurte, mai groase si au un cap ascutit, iar celalalt concav. La ciute, acestea sunt mai lungi, mai subtiri si au ambele capete convex-rotunjite. In locurile de boncanit, dar nu numai, prezenta cerbilor masculi se mai poate constata si dupa urmele lasate prin frecarea coarnelor de arborii tineri si arbusti, dupa vetrele de boncanit, dupa scaldatori si chiar dupa mirosul lasat.

Simturi:

Cerbii au mirosul excelent, auzul bun si vazul suficient de bun.

Habitat:

Cerbul, care la origine a fost un animal de joasa altitudine, a fost impins treptat, de civilizatie, catre zonele montane si chiar subalpine. Acum cerbul este adaptat perfect zonelor de munte cu paduri intinse, care cuprind parchete si enclave, precum si izvoare cu apa, asadar zonelor care-i asigura concomitent conditiile necesare de liniste, de adapost si de hrana. De aici si-a extins arealul natural in jos, in multe zone de deal. La campie a fost reintrodus dupa 1980, iar populatiile infiintate sunt deja stabile. Practic este
intalnit, in prezent, din golul de munte pana in Lunca Dunarii si Dobrogea. Singura conditie care pare sa nu-l satisfaca pe deplin in zona de campie este lipsa de liniste, mai ales in padurile cu suprafata sub 1000 ha.

Hrana:

Este exclusiv vegetala. Deficitara devine pentru cerb, ca de altfel si pentru celelalte specii plantivore, in perioada critica de iarna. De aceea, este suficient sa fie abordata analiza acesteia iarna, cand se compune preponderent din lujeri, muguri si uneori din scoarta de copac, frunze verzi ramase sub zapada, diverse ierburi uscate si plantele verzi cultivate in zonele agricole. Ghinda si jirul constituie, in anii cu astfel de fructificatii, hrana de
baza. Accepta si reactioneaza bine si la hrana administrata complementar de om: fan, frunzare, suculente si concentrate.

Dusmani:

Lupul este dusmanul natural cel mai de temut al cerbului. Pagube mai reduse produc insa si rasii, si chiar ursii. Mai nou, cainii de la stane si cei semisalbaticiti, precum si sacalul aparut in multe zone de joasa altitudine, tind sa concureze lupul, mai ales in ceea ce priveste pradarea viteilor. Bolile ascunse, mai mult decat epizootiile foarte rar semnalate in cazul cerbului, favorizeaza la randul lor pradarea si sporesc mortalitatea.

Sociabilitate:

Cerbul este un animal sociabil din toamna pana in primavara, perioada in care masculii se grupeaza in carduri de tauri, conduse de un cerb tanar, iar femelele in carduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai in varsta. In cardurile de ciute sunt amestecati intotdeauna vitei si uneori, cerbi din al doilea an. Doar cerbii batrani si cei foarte puternici traiesc solitar. Cardurile se constituie dupa boncanit si se desfac dupa ce zapada s-a topit, pe la sfarsitul lunii aprilie. In perioada imperecherii, cerbii puternici stapanesc haremuri mici de
ciute (1-3 exemplare), mari (4-8) sau foarte mari (peste 10).

Reproducere:

Imperecherea incepe in luna septembrie mai intai in zonele de joasa altitudine (dupa 1-5 septembrie), apoi si la munte (dupa 15 septembrie), terminandu-se inainte de jumatatea lunii octombrie. Frigul poate declansa fenomenul cu cateva zile mai devreme, iar caldura il poate amana. Pe timp calduros, pe ceata, pe burnita si pe ploaie, imperecherea se desfasoara in liniste, lasand impresia ca, pentru moment, boncanitul a incetat. In realitate imperecherea continua fara boncanit puternic, ci mai slab si uneori doar mimat. Boncanitul incepe din momentul in care prima femela intra in calduri si dureaza pana ce ultima dintre acestea este imperecheata. Din acest motiv, in zonele cu densitati mari de cerbi boncanitul este mai puternic si tine, de regula, cateva zile in plus. Intre tauri se duc, in aceasta perioada, lupte aprige, suprematia cardurilor dobandind-o doar cei mai puternici. Este de retinut ca, in toata perioada de gonita, cerbii emana un miros specific, perceput de la distanta chiar si de catre om. Gestatia dureaza 34 de saptamani, iar fatarea are loc in luna mai-iunie. Ciutele fata de regula cate 1-2 vitei, foarte rar 3, iar acestia isi pot urma mama, pe distante scurte, dupa 1-2 ore de la nastere. Vitelul, protejat prin homocromie si prin mirosul slab emanat in primele zile din viata, are obiceiul de a ramane nemiscat in caz de pericol.

Obiceiuri:

Are activitate crepusculara, nocturna si aurorala. Sezonier face deplasari lungi, uneori de peste 10 km pentru iernare in conditii mai favorabile. De asemenea, in perioada imperecherii masculii invinsi se deplaseaza la distante mari in cautarea ciutelor fara tauri.

Vanare:

Trofeu 10 septembrie - 15 noiembrie, selectie 1 septembrie - 31 decembrie, pentru ciuta si vitel 1 septembrie - 15 februarie.
Perioada optima pentru vanarea taurului este perioada de boncanit. Sezonul de vanatoare incepe insa mai devreme, la 1 septembrie, si se termina mai tarziu, la 31 decembrie pentru tauri si, respectiv, la 15 februarie pentru ciute si vitei. Se impune a fi retinut faptul ca aproximativ 70% din cota de recolta la tauri ar trebui extrasa prin selectie. Toata cota de recolta la femele este insa obligatoriu sa fie extrasa prin selectie. In plus, pentru gestionarea rationala a speciei, se impune a fi extrasi masculii de selectie inainte si la inceputul perioadei de boncanit, iar cei de trofeu in a doua jumatate a acestei perioade sau mai tarziu, pentru a fi lasati inca un sezon sa-si transmita caracterele plus. O alta perioada favorabila selectiei este dupa carduire (1-15 noiembrie), cand prin comparatie se pot alege mai corect exemplarele tarate, bolnave sau cu trofee necorespunzatoare varstei si calitatii populationale. Vanarea se face cu arma ghintuita, de la calibrul 7 x 57 in sus. Metodele de vanatoare admise sunt panda si dibuitul, cu sau fara chematoare pentru ademenire. Impuscarea la goana este interzisa prin lege. Trofeul conventional il constituie coarnele cu craniu sau cu parte din acesta. Trofeele neconventionale sunt "perlele" (caninii atrofiati) prezente la aproape toate exemplarele din ambele sexe, parul din coama si "crucea Hubertus" la exemplare batrane.

Ocrotire si ingrijire:

Cerbul trebuie ocrotit impotriva pradarii produse de lup si de cainii de stane, deranjului si concurentei la hrana (in padure) din partea animalelor domestice, deranjului in locurile de fatat din partea omului si impotriva braconajului. Dar trebuie si ingrijit, in primul rand printr-o vanare rationala si selectiva, pe sexe, clase de varsta si clase de calitate. Asa dupa cum s-a afirmat, cerbul raspunde bine si la hranirea complementara, in perioada critica de iarna, cu nutreturi concentrate, fibroase si chiar cu suculente. Important este ca hrana complementara sa fie de buna calitate si sa fie administrata in locuri usor accesibile omului si vanatului. Raman doar "de imagine" hranitorile amplasate in locuri inaccesibile sau greu accesibile iarna. Si in cazul cerbului, ca si al altor animale plantivore, este important sa intervenim eficient din acest punct de vedere, doar in perioada devenita critica pentru hranire, nicidecum sa facem acest lucru ca obligatie inutila, de lunga durata, ce decurge din reglementari si contracte mai putin rationale. 

Prejudicii:

Cerbul poate cauza, mai ales in conditii de densitate mare, pagube importante, atat in regenerarile forestiere cat si in agricultura. Iarna, prin roaderea lujerilor si a cojii arborilor si pomilor fructiferi, poate afecta vizibil regenerarile forestiere si plantatiile pomicole in locurile de
concentrare. Primavara poate cauza prejudicii prin calcarea semanaturilor si a culturilor de cartofi ori prin dezgroparea acestora cu picioarele. Vara si toamna poate continua pagubirea agricultorilor prin consumul selectiv de hrana in culturile de grau, de ovaz si de porumb, dar si in plantatiile de meri, de peri si de pruni. Pentru a preveni astfel de prejudicii, prima masura este mentinerea efectivelor la un nivel normal si intr-o structura optima, in paralel cu asigurarea linistii in padure si conservarea resurselor naturale de hrana din aceasta, indeosebi prin interzicerea pasunatului cu animale domestice in fondul forestier. Masuri eficiente se pot dovedi si sperierea sau alungarea cerbilor din zonele periclitate, precum si administrarea de hrana complementara in padure, pentru retinerea acestora cat mai departe de zonele agricole afectate.

2012 AJVPS Bihor - Toate Drepturile Rezervate